GEOAGIU - Week-end-ul acestei săptămâni aduce, la Geoagiu - Băi, pentru hunedoreni, Festivalul de Folclor al Românilor de Pretutindeni Ileana Rus”.
Ampla manifestare, aflată la prima ediţie, este organizată pe perioada a trei zile-15 - 17 august 2008, de Primăria Geoagiu şi Asociaţia Germisara, coproducător fiind TVR. Pentru că data în care va avea loc debutul festivalului coincide cu marea sărbătoare a ortodocşilor, „Adormirea Maicii Domnului”, programul manifestării cuprinde şi participarea la slujbele de peste zi ale Bisericii ce porată hramul sărbătorii religioase. Prin urmare, deschiderea oficială a festivalului va avea loc vineri, după Sfânta Liturghie, la ora 13.00. La ora 14.00 se va deschide un târg al meşterilor populari iar prima parte a festivalului începe la ora 19.00, cu interpreţi în recital. Ziua de sâmbătă are în programul manifestării lansări de carte, expoziţie de carte veche (ora 10.00) şi, la ora 19.00, partea a doua a festivalului.
Programul zilei de duminică: - ora 10.00 - Sfânta Liturghie la Biserica ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”; - ora 19.00 - Gala laureaţilor; - ora 20.00 - Recitalurile invitaţiilor, printre care se regăsesc Nicolae Furdui-Iancu, Sava Negrean-Brudaşcu, Cristian Fodor, Maria Butilă - Bonzar, Cornelia Radocea, Maria Loga şi mulţi alţii, la fel de apreciaţi de iubitorii de folclor hunedoreni. Festivalul va fi prezentat de Iuliana Tudor iar realizatorul său este Elise Stan.
Sursa : huon.ro